Horeca Hamsa Communication

HoReCa se redeschide! 3 sfaturi pentru a oferi experiențe unice clienților tăi!

Deși puternic afectată de criza pandemică, HoReCa se redeschide treptat. Cu siguranță deținătorii de business-uri în domeniu simt o mare bucurie, însă, în același timp, sunt îngrijorați din cauza incertitudinii și a provocărilor pe care sunt nevoiți să le depășească. De cealaltă parte, clienții sunt însetați și înfometați, la propriu și la figurat. Dacă ai un hotel, un restaurant sau o cafenea și vrei să oferi experiențe unice clienților tăi, citește mai jos 3 sfaturi utile.

1. Construiește o poveste

 

Cu siguranță vrei să îți surprinzi clienții cu ceva fresh, de aceea este important să te poziționezi corect față de consumatorii tăi. Emoția este cea care influențează decizia de cumpărare, în special în HoReCa, de aceea povestea este cea care va vinde. Ce poveste spune localul tău? Ce visuri promite și ce senzații vor descoperi vizitatorii?

Clienții îți vizitează localul pentru a savura clipe frumoase. Ei vor să se relaxeze, să simtă pulsul urban ori rustic și vibrația clipei. Consumatorii îți trec pragul cu așteptări precise – ei vor să trăiască experiențe unice! Personal zâmbitor, curățenie, produse excelente și ambianță de poveste.

Ce poveste spune brandul tău consumatorilor? Cum te-ai poziționat în piață și cu ce te diferențiezi de competiție? Iată întrebări cărora este necesar să răspunzi pentru a putea avea succes!

2. Asigură protecție tuturor clienților tăi

 

Dincolo de emoția provocată de poveste, perioada prin care trecem a modificat așteptările tuturor consumatorilor. Pentru asigurarea unor experiențe unice, este necesar să îți faci clienții să se simtă protejați pe tot parcursul vizitei lor.

Pentru asigurarea protecției, este nevoie să pregătești din timp măsuri speciale. La sosirea în parcarea localurilor, anvelopele autovehiculelor vor fi dezinfectate cu clor, iar parcările vor fi dezinfectate la fiecare 4 ore. La intrarea în local, alături de ospitalitatea voastră, așteptați-vă clienții cu covorașe clorate unde își pot curăța încălțămintea și, în cazul hotelurilor, și roțile bagajelor. Tot staff-ul va fi testat clinic periodic, iar personalul de la recepție va fi instruit în ceea ce privește aplicarea noilor reguli, ajutat fiind și de panourile transparente.

Specialiștii ne sfătuiesc să curățăm și să dezinfectăm întregul sistemul de ventilație, iar filtrele de aer să fie înlocuite de filtre cu argint. Ascensoarele vor fi curățate și ventilate periodic, accesul mai multor oaspeți fiind atent selecționat. În hoteluri, pentru relaxarea oaspeților în condiții de maximă siguranță, în zona spa și fitness vor fi montate panouri transparente și culoare atent semnalizate pentru asigurarea unui flux optim.

3. Ai grijă cum comunici în această perioadă

 

Comunicarea în această perioadă necesită o atenție deosebită. Este indicat ca mesajele transmise către publicurile țintă (clienți, parteneri, media) să fie consecvente, clare și transparente. De asemenea, creativitatea va juca un rol esențial în promovarea serviciilor tale, astfel încât bugetul alocat să fie investit cu multă înțelepciune. Alege o echipă dedicată, care îți va fi aproape și cu care vei putea comunica ușor.

Alegerea canalelor de comunicare este la fel de importantă precum mesajele pe care vrei să le transmiți. Unul dintre cele mai importante canale este website-ul, cu ajutorul căruia îți poți prezenta serviciile. Un website atractiv este expresia considerației pe care o ai față de clienții tăi, care vor judeca aspru greșelile gramaticale și vor fi influențați de un UX design lipsit de originalitate. Echipa Hamsa Communication are designeri cu o bogată experiență, capabili să înțeleagă scopurile și contextul de folosire al potențialilor utilizatori ai unui produs sau serviciu web.

Așadar, dacă vei reuși să comunici coerent și creativ, asigurând clienților tăi măsuri de protecție și, în paralel, pătrunzând alături de ei într-o dimensiune care să le permită să se simtă din nou visători și plini de încredere, cu siguranță business-ul tău va fi înfloritor!

Pentru web design, promovare și idei creative, ne poți contacta la 0725 124133 sau pe welcome@hamsacommunication.com

 

***Hamsa Communication is a communication agency who delivers branding services, web design, social media campaigns, media relations, and other complex communication strategies. Based in Bucharest and rooted in Tel Aviv, Hamsa Communication has projects all over the world and managed for many years different types of projects for multiple domains. Its mission consists of building revolutionary brands who understand the customers’ need for quality and professionalism.

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.